joi, 24 martie 2011

CIUPERCA ALBA SAU BURETELE VIPEREI (AMANITA PHALLOIDES), SINDROMUL FALOIDIAN SI DOCTORUL BASTIEN

 Ciuperca albă sau buretele viperei cum se mai numeşte în popor, pe numele ştiinţific Amanita phalloides, este cea mai otrăvitoare ciupercă de la noi si probabil din lume. Un singur burete de acest fel, dacă ajunge în oală, este de ajuns pentru a îngropa o întreagă  familie.


 SCURTĂ DESCRIERE

  Buretele viperei, în primul stadiu de fructificaţie, este acoperit de un văl alb, având aspectul uni ou. Apoi vălul se rupe si işi face apariţia ciuperca propriu-zisă, cu pălărie şi picior.
  Pălăria este semisferică la început, apoi convexă - în stadiul tânăr şi mai târziu aplatizată şi chiar concavă - la maturitate, cu un diametru cuprins între 5 şi 15 cm., de culoare deschisă, relativ variabilă, chiar şi în cadrul aceleiaşi populaţii având tenta verzuie, măslinie, brun-deschisă, alb-gălbuie, cu striaţiuni radiale fine brune sau negre sau fără.
  Piciorul este bulbos la bază, acoperit într-un sac numit volvă şi prevăzut cu un inel în treimea superioară.

Buretele viperei
 
  Carnea pălăriei este moale, fragilă, cu gust şi cu miros plăcut în timp ce cea din picior este fibroasă (vezi descrierea completă).

INTOXICATIA CU BURETELE VIPEREI (SINDROMUL FALOIDIAN) 

 Intoxicatia cu ciuperca albă (Amanita phalloides) este foarte gravă, având o mortalitate de 98%.  Toate simptomele şi manifestările intoxicaţiei sunt reunite sub denumirea de sindrom faloidian. O descriere în amănunt al sindromului faloidian găsiţi aici.



DOCTORUL BASTIEN, SINGURUL OM CARE A ÎNFRUNTAT BURETELE VIPEREI


Dr. Pierre Bastien (1924-2006)  a fost un medic de ţară francez care a avut curajul să se autointoxice cu Amanita phalloides. Acestă ispravă nu a fost izolată, ci repetată de 2 ori, odată în faţa camerelor de televiziune. Cele trei autointoxicaţii cu buretele viperei au avut loc în 1971, 1974 şi 1983.  Să nu credeţi că Bastien era complet inconştient sau un fel de Rasputin, rezistent la orice otravă. Atâta doar că el cunoştea antidotul pentru acest tip de intoxicaţie. "Protocolul Bastien", deşi azi îi poartă numele, nu se aplică în nicio secţie de urgenţă sau de terapie intensivă din lume, fiind considerat de către "somităţi", drept empiric, deşi a fost demonstrat pe viu ca viabil, chiar de către descoperitorul său, care şi-a riscat, fără rezerve, viaţa. Motivatia acdemica de respingere suna şi sună încă, cam în felul: "Le « protocole Bastien » n'a jamais fait l'objet d'une étude scientifique rigoureuse".
  Protocolul Bastien nu s-a impus in fata protocolului clasic, ramas si astăzi in vigoare, desi acesta din urmă poseda trista "faimă" de a slava viaţa în doar 2% din cazuri.
 Tratamentul de urgenta al lui Bastien este uimitor se simplu. El este descris, în franceză, aici.




2 comentarii:

  1. Daca tot e sa o "parchezi" dupa ce consumi buretele viperei, macar sa fi intrebat pe ce mana mergi.
    Eu m-as duce pe mana lui Bastien. am citit si eu intr-o carte cat de mult a fost umilit omul acesta de catre "universatarii albi", ca a indraznit sa demonstreze eficienta maxima a unui protocol medical de urgenta, in timp ce protocolul clasic dadea si da aproape constant doar chix.

    RăspundețiȘtergere
  2. este penibila motivatia refuzului tratamentului Bastien. Faptul ca a dat rezultate pe experimentul facut, este un motiv de a lua in considerare realizarea unui studiu riguros. tratamentul nu este toxic, este ieftin, si s-ar putea face nu pe voluntari, ar fi teoretic riscant si inadmisibil, ci pe eventualii intoxicati accidental care ar apare. Eu o sa imi notez tratamentul si daca vor exista cunoscuti in faza acuta de intoxicatie, voi incerca sa il promovez.

    RăspundețiȘtergere